31 Mai – Ziua Mondială fără Tutun

31 Mai 2016
31 Mai – Ziua Mondială fără Tutun

31 Mai – Ziua Mondială fără Tutun

Publicat în categoria: Scurte istorii, Știați că... Publicat de: Clinica Stomatologică ArtDent București

Ziua de 31 mai este dedicată, la nivel mondial, luptei împotriva fumatului. Ziua Mondială fără Tutun este celebrată încă din 1987, ca urmare a unei inițiative a Organizației Mondiale a Sănătății. Scopul acestei inițiative este acela de a atrage atenția asupra problemei răspândirii pe scară largă a consumului de tutun și a efectelor negative asupra sănătății.

Consumul de tutun reprezintă cel mai mare risc pentru sănătate care poate fi evitat. În UE, consumul de tutun provoacă aproape 700 000 de decese în fiecare an, iar 13 milioane de oameni suferă de boli grave cauzate de fumat, cum ar fi bolile cardiovasculare și bolile pulmonare obstructive cronice.
De asemenea, consumul de tutun este unul din factorii de risc în apariția și progresia bolii parodontale.

Așadar, evitați obiceiurile care au efecte devastatoare asupra întregului organism, cum este și consumul de tutun, și bucurați-vă de sănătate!

Informațiile conținute în acest articol au scop informațional/educațional general și nu oferă sfaturi medicale individuale. Acest material nu trebuie să înlocuiască sfatul medical profesionist și nu este un substitut pentru diagnostic sau tratament. Nu ignorați sfatul medical profesionist în luarea oricărei decizii ce privește sănătatea dumneavoastră. Dacă aveți o problemă medicală specifică trebuie să consultați un medic specialist. Etichete: , , , , ,