Ce ar trebui să faceți în situația în care coroana dentară se desprinde de pe dinte?

11 Feb 2015
Ce ar trebui să faceți în situația în care coroana dentară se desprinde de pe dinte?

Ce ar trebui să faceți în situația în care coroana dentară se desprinde de pe dinte?

Publicat în categoria: Întrebări frecvente, Sfaturi în stomatologie Publicat de: Clinica Stomatologică ArtDent București

Coroana dentară este un dispozitiv protetic fix. Dacă posesorul respectă indicațiile medicului stomatolog în legătură cu igiena cavității orale și a tipurilor de alimente pe care ar trebui să le consume pentru a proteja lucrarea, el nu va întâmpina niciun fel de probleme.

Există însă situații în care, în urma unui accident, coroana dentară se poate desprinde de pe dintele de suport. Dacă vă aflați într-o astfel de situație, ideal este să mergeți imediat la medicul stomatolog. Din păcate, nu oricine poate ajunge la stomatolog imediat ce coroana dentară s-a desprins.

Iată ce trebuie să faceți în cazul în care constatați desprinderea coroanei dentare de pe dinte:

1. În primul rând, scoateți coroana dentară din cavitatea orală. Aceasta pentru a nu risca să o înghițiți accidental. Nu este nici un pericol dacă o înghițiți – coroana va fi eliminată fără probleme – dar după ce a străbătut tot sistemul digestiv mai mult ca sigur că nu o veți mai vrea înapoi în cavitatea bucală.

2. Sunați la clinica stomatologică și programați-vă pentru o vizită la medicul stomatolog. Explicați situația la telefon și dați cât mai multe detalii. Personalul clinicii va face tot posibilul să vă programeze cât mai repede, probabil în aceeași zi sau în zilele următoare.

3. Examinați coroana căzută și priviți într-o oglindă cavitatea bucală. Dacă dintele de suport s-a rupt și este în interiorul coroanei, va trebui să mergeți la medicul stomatolog cât mai repede posibil. În situația în care coroana dentară este goală, o puteți lipi temporar înapoi la locul ei înainte să mergeți la medicul dentist pentru cimentarea permanentă. Totuși, înainte de a începe, vorbiți la telefon cu medicul dentist pentru a afla ce fel de material puteți folosi pentru cimentarea temporară.

Curățați cu atenție coroana dentară cu o periuță de dinți, apoi faceți același lucru cu dintele pe care a fost fixată coroana. Asigurați-vă că dintele de suport și coroana dentară sunt cât mai uscate.

Mai departe, folosiți cimentul temporar recomandat de medicul stomatolog, pentru a cimenta coroana dentară la locul ei. Aveți grijă să nu mușcați puternic din alimente cât timp coroana este cimentată temporar. Nu consumați dulciuri care se lipesc de dinți, cum sunt caramelele. Cimentul temporar este mult mai slab decât cel permanent și coroana se poate desprinde din nou.

4. Asigurați-vă că mergeți la dentist pentru ca acesta să vă poată cimenta coroana dentară la locul ei. Este critic să faceți acest lucru mai ales că, după ce coroana dentară s-a desprins de dinte, acesta a fost expus la bacterii – medicul dentist va dezinfecta temeinic zona înainte de a re-cimenta permanent coroana dentară.

Concluzie
În cazul în care coroana dentară se desprinde de dinte, nu uitați că trebuie să ajungeți la dentist cât mai repede posibil. Nu amânați vizita pentru că dintele expus la acțiunea bacteriilor se poate infecta și vă veți afla în situația nefericită în care acesta va trebui extras.

În cazul în care, după ce ați cimentat coroana temporar la locul ei, aceasta se desprinde din nou, re-cimentați-o urmând aceeași pași descriși mai sus.

Dacă sunteți în situația descrisă în acest articol și aveți nevoie de îndrumare și ajutor, nu ezitați să ne contactați. Puteți face acest lucru utilizând datele din pagina de contact sau formularul de programare on-line.

Vă mulțumim,
Echipa ArtDent

Informațiile conținute în acest articol au scop informațional/educațional general și nu oferă sfaturi medicale individuale. Acest material nu trebuie să înlocuiască sfatul medical profesionist și nu este un substitut pentru diagnostic sau tratament. Nu ignorați sfatul medical profesionist în luarea oricărei decizii ce privește sănătatea dumneavoastră. Dacă aveți o problemă medicală specifică trebuie să consultați un medic specialist. Etichete: , , , , , , , , , ,