Îngrijirea protezei dentare

26 Ian 2015
Îngrijirea protezei dentare

Îngrijirea protezei dentare

Publicat în categoria: Întrebări frecvente, Seniori, Sfaturi în stomatologie Publicat de: Clinica Stomatologică ArtDent București

Protetica dentară reprezintă o ramură a stomatologiei care se ocupă de refacerea funcțiilor aparatului dentomaxilar prin reconstrucția danturii naturale în caz de pierdere totală sau parțială a acesteia. Protetica are în vedere reconstrucția dentiției atât ca aspect cât și ca funcție.

Pentru pacienții care folosesc o proteză dentară, de mare importanță este îngrijirea corectă și atentă a acesteia, cu implicații directe asupra sănătății cavității orale. Expunem mai jos câteva sfaturi prețioase.

Manevrați proteza dentară cu mare grijă. Pentru a evita accidente care pot duce la avarii serioase ale protezei (cum ar fi să o scăpați din mână pe podea), manevrați-o deasupra unui prosop sau deasupra chiuvetei pline cu apă.

Spălați și clătiți proteza dentară în fiecare zi. La fel ca în cazul dinților naturali, protezele dentare trebuiesc spălate zi de zi pentru a înlătura resturile alimentare și placa bacteriană care se formează. Spălatul previne și apariția petelor permanente pe proteza dentară. Utilizați o periuță cu peri moi, special concepută pentru curățarea protezei dentare. Evitați folosirea unei periuțe cu peri tari, deoarece puteți deteriora proteza. Periați cu delicatețe toate suprafețele protezei dentare. Încercați să clătiți proteza dentară după fiecare masă.

Curățați proteza dentară utilizând soluții speciale. Multe paste de dinți pot fi prea abrazive pentru proteza dentară, astfel încât nu se recomandă folosirea lor. Discutați cu medicul stomatolog; el vă va recomanda soluțiile indicate pentru curățarea protezei dumneavoastră dentare.

În situația în care nu purtați proteza dentară. Protezele dentare trebuie menținute umede atunci când nu sunt folosite. Când nu sunt purtate, protezele dentare ar trebui cufundate într-o soluție specială sau în apă. Dacă proteza are elemente metalice, este posibil ca soluția să afecteze metalul, de aceea este indicat să cereți sfatul medicului stomatolog în legătură cu soluția pe care să o folosiți.

Protezele dentare nu trebuie niciodată cufundate în apă fiartă pentru că se pot deforma.

Pot ajusta sau repara proteza dentară acasă?
De regulă, după ce primiți noua proteză dentară, este nevoie de 1 – 2 întâlniri cu medicul stomatolog în vederea efectuării ajustărilor de care ar putea fi nevoie. Niciodată nu încercați să ajustați dumneavoastră acasă proteza dentară – nu încercați să îndoiți elementele metalice. Puteți deteriora iremediabil proteza dentară și veți avea nevoie de una nouă. Toate ajustările se vor face de către personal specializat în urma unei consultații stomatologice.

Nu încercați să vă obișnuiți cu o proteză dentară care nu se potrivește perfect. Purtarea acesteia poate deteriora gingiile sau vă poate determina iritații ale cavității orale. Contactați medicul stomatolog dacă proteza dentară se rupe, se crapă sau dacă vreunul dintre dinți se slăbește.

Va trebui să înlocuiesc proteza dentară în timp?
În timp, protezele dentare vor trebui să fie reajustate sau înlocuite datorită mai multor factori: uzură, modificări ale oaselor maxilare odată cu avansarea în vârstă, modificări la nivelul gingiilor etc. În mod obișnuit, protezele dentare vor fi folosite 5 – 7 ani înainte să fie înlocuite.

Cum să am grijă de sănătatea cavității orale când port proteză dentară?
Dacă purtați proteză dentară este important să curățați și să masați gingiile în fiecare dimineață înainte de a pune proteza. Aceasta va stimula circulația. De asemenea, nu trebuie să uitați nici de limbă – periați cu o periuță cu peri moi. Dacă purtați o proteză dentară parțială, înlăturați-o înainte să vă periați dinții naturali.

Cât de des ar trebui să merg la medicul stomatolog?
În situația în care purtați proteză dentară, medicul stomatolog vă va comunica intervalul de timp între vizitele la clinica stomatologică. Este important să respectați această recomandare pentru a beneficia de o verificare regulată a protezei dentare și a sănătății orale.

Informațiile conținute în acest articol au scop informațional/educațional general și nu oferă sfaturi medicale individuale. Acest material nu trebuie să înlocuiască sfatul medical profesionist și nu este un substitut pentru diagnostic sau tratament. Nu ignorați sfatul medical profesionist în luarea oricărei decizii ce privește sănătatea dumneavoastră. Dacă aveți o problemă medicală specifică trebuie să consultați un medic specialist. Etichete: , , , , , , , , , , ,