Ziua Mondială a Sănătății Orale

18 Mar 2016
Ziua Mondială a Sănătății Orale

Ziua Mondială a Sănătății Orale

Publicat în categoria: Cariile dentare, Sfaturi în stomatologie, Știați că... Publicat de: Clinica Stomatologică ArtDent București

Anual, la 20 martie, se celebrează Ziua Mondială a Sănătății Orale, această zi fiind marcată printr-o temă specifică. În acest an, tema aleasă pentru Ziua Mondială a Sănătății Orale se concentrează pe creșterea gradului de conștientizare a legăturii care există între sănătatea orală și starea de bine a întregului organism, sub sloganul: „Totul începe aici! Dantură sănătoasă. Corp sănătos.”

În lume, 3.9 miliarde de oameni suferă de boli dentare grave cauzate de o igienă orală precară. Mergând dincolo de implicațiile inițiale ale bolilor dentare, lipsa igienei orale este asociată și cu o serie de probleme care afectează starea generală de sănătate, fiind un factor de risc în apariția unor afecțiuni ale inimii (citește mai multe aici), afecțiuni respiratorii, afecțiuni gastro-intestinale etc.

Deci, nu uitați că grija și importanța acordate igienei dentare se reflectă asupra stării de bine a întregului corp. Rutina zilnică trebuie să includă periajul dinților (de cel puțin două ori pe zi), utilizarea aței dentare, o dietă echilibrată și, bineînțeles, nu uitați de  vizitele regulate la stomatolog; câteva reguli simple care vă vor ajuta să preveniți apariția unor afecțiuni nedorite, atât la nivel oral, cât și la nivelul întregului organism.

Informațiile conținute în acest articol au scop informațional/educațional general și nu oferă sfaturi medicale individuale. Acest material nu trebuie să înlocuiască sfatul medical profesionist și nu este un substitut pentru diagnostic sau tratament. Nu ignorați sfatul medical profesionist în luarea oricărei decizii ce privește sănătatea dumneavoastră. Dacă aveți o problemă medicală specifică trebuie să consultați un medic specialist. Etichete: , , , , , , , , , ,