Ce este obturația de canal?

Spațiul din interiorul dintelui, cunoscut sub numele de camera pulpară, care se întinde pe toată lungimea rădăcinii până la vârful dintelui și care adăpostește pulpa dintelui este numit „canal”. Dinții umani pot avea de la unul până la patru, sau mai multe chiar, canale radiculare, în funcție de anatomia dintelui. Molarii, vor avea de la două la patru canale, premolarii pot avea de la unu până la două canale, caninii pot avea unu până la două canale, iar incisivii au în general un canal.

Starea de sănătate a pulpei dentare este perturbată de diferite situații patologice, situații în care dacă nu se intervine la timp se pot produce transformări ireversibile. Când se ajunge la acest stadiu, îngrijirea conservatoare ce consimte să păstreze dintele, evitând extracția, este terapia endodontică sau îngrijirea canalelor, chiar dacă acest lucru înseamnă devitalizarea dintelui. În general, endodonția tinde să păstreze dinții ce au suferit transformări grave ale structurii pulpei dentare.

Motivele pentru care un pacient are nevoie de obturația de canal

Micile canale radiculare conțin pulpa dintelui (numit popular nerv). Orice traumă sau infecție a” nervului” va duce la necesitatea indepărtării acestuia și la realizarea obturației de canal. Iată câteva din motivele comune care impun tratamentul de canal:

• caria dentară care invadează dintele, trecând de smalțul dintelui și apoi prin dentină și ajungând la pulpă pe care o infectează
• abcesul dentar – cunoscut și sub numele: infecția părților moi – cauzat de caria dentară complicată, penetrantă în camera pulpară și care a determinat gangrena dentară
• traumatismele mecanice: forțe care fracturează dintele, fie superficial (dinte ciobit), fie profund, penetrând în camera pulpară (dinte rupt), care au ca rezultat necroza sau expunerea “nervului”
• abrazii accentuate ale dinților care determină hipersensibilitate la masticație sau la stimuli fizico-chimici: rece, cald, dulce, acru
• un dinte cu o carie veche, profundă, care a determinat îmbătrânirea și sclerozarea “nervului” și acesta nu mai poate fi conservat viu, devenind dureros spontan sau provocat
• tratamente de carie sau tratamente protetice incorecte
• afecțiuni parodontale avansate care ajung până la vârful rădăcinii și infectează retrograd pulpa dentară
• tratamente protetice care necesită șlefuiri ample ale dinților, etc

În ce constă procedura de obturare a canalului?

Obturația de canal poate fi efectuată în una sau mai multe vizite la stomatolog. Înainte de procedură, medicul dentist vă va informa, aproximativ, de câte ședințe este nevoie în cazul dumneavoastră. Dacă aveți o infecție a dintelui, medicul stomatolog vă poate prescrie un tratament cu antibiotice înainte de procedură.

Oricât de îngrozitor ar putea suna, „scoaterea nervului” este o procedură care se face frecvent în zilele noastre fără durere, datorită calității bune a substanțelor anestezice si de tratament utilizate.

Procedura de obturație de canal va începe prin anestezierea dintelui la care se va lucra. După ce dintele dumneavoastră este „amorțit”, vă puteți aștepta la următoarele proceduri:

• o radiografie a dintelui (radiografie periapicală) pe care dentistul o va folosi pentru a stabili, orientativ, numărul, poziția și lungimea canalelor la începutul procedurii
• apoi medicul stomatolog va începe procedura realizând accesul printr-un un mic orificiu în dinte până la camera pulpară (nervul dintelui)
• în continuare medicul stomatolog va realiza “tratamentul mecanic” al canalului: va utiliza niște pile mici ca niște ace, care sunt concepute pentru a elimina nervul din dinte și orice țesut infectat și a lărgi canalul conferindu-i o anumită conicitate care va favoriza, în final, obturarea cât mai etanșă a canalului. Anumite pile pot fi folosite de mână; altele sunt conectate la piesa de mână și sunt rotite la viteze mici. Între acele de diverse dimensiuni se fac spălături largi cu soluții antiseptice care elimină rumegușul dentar produs de largirea canalului și bacteriile cantonate în canal. Medicul dentist poate solicita o altă radiografie dentară în acest moment pentru a determina lungimea exactă a rădăcinii. Este foarte important ca întreg nervul să fie scos pentru a preveni durerile dentare intense după procedură sau re-infectarea dintelui, care ar putea duce la necesitatea re-tratamentului canalului sau chiar la extracția acestuia. Această etapă „mecanică” este, de obicei, partea cea mai lungă a procedurii.
• odată ce medicul dentist este sigur că întreg nervul a fost extras, dintele este uscat cu hârtie absorbantă și în interiorul acestuia este plasat un material special de obturație, pentru a-l sigila.

Recuperarea după obturația de canal

Când efectul anestezicului trece, este posibil ca pacientul să simtă o durere moderată, în special la presiunea exercitată pe dinte, datorată procedurii. Medicul stomatolog vă va recomanda un calmant (de obicei un antiinflamator uzual) pe care să îl luați acasă pentru a reduce disconfortul. De asemenea, în anumite situații sunt prescrise și antibiotice pentru a elimina orice urmă de infecție la nivelul dintelui tratat. Pe măsură ce locul afectat se reface, durerea scade în intensitate și dispare complet, dintele devenind complet funcțional. Foarte important în menținerea rezultatelor tratamentului de canal în timp este resigilarea coronară corectă după tratamentul de canal, care să împiedice reinfectarea canalului cu bacterii din salivă. Dacă gradul de distrucție coronară a dintelui este mic se poate realiza o obturație. Dacă gradul de distrucție coronară este mare atunci se recomandă realizarea unei coroane de înveliș.

Articol anterior Articol următor

---

Articole din aceeași categorie

Pulpita – care este diferența între pulpita reversibilă și cea ireversibilă?

Ce ar trebui să faceți în situația în care coroana dentară se desprinde de pe dinte?

Stomatitele – ce sunt și care sunt simptomele?

Alte articole de pe blog

Stomatitele – ce sunt și care sunt simptomele?

Tartrul de pe dinți – dovada că oamenii de Neanderthal foloseau plante în alimentație și pentru tratament

Medic stomatolog – pacient