Vârsta și problemele dentare
Publicat în categoria: Seniori Publicat de: Clinica Stomatologică ArtDent BucureștiOdată cu înaintarea în vârstă corpul uman se modifică, iar sănătatea generală poate avea uneori de suferit. În mod firesc, aceste modificări au repercursiuni și asupra sănătății dentare. De exemplu, afecțiunile care pot apărea la o vârstă mai înaintată, cum este artrita, pot avea ca efect îngreunarea activității de periaj al dinților sau de curățare a acestora utilizând ața dentară.
După o anumită vârstă, pacienții se pot confrunta cu situații, cum ar fi:
Dinții capătă o culoare mai închisă. Schimbarea de culoare este cauzată atât de subțierea smalțului dinților sub grosimi de la care începe să se vadă stratul următor al dintelui – dentina, mai închisă la culoare, cât și de alimentele și băuturile consumate de-a lungul vieții, care au lăsat pete pe dinți.
Gura uscată. Reducerea cantității de salivă secretată poate da senzația de gură uscată. Aceasta se întâmplă datorită tratamentelor pe care persoanele în vârstă le urmează (în special tratamentele medicamentoase dar și tratamente cu radiații).
Carii la nivelul rădăcinii dintelui. Acestea apar datorită retragerii gingiilor și expunerii rădăcinilor dinților.
Afecțiuni ale gingiilor. Acestea sunt cauzate de placa bacteriană și agravate de o igienă dentară precară, fumat, alimentație necorespunzătoare, proteze dentare care nu se mai potrivesc, diabet sau alte afecțiuni mai frecvente la vârste înaintate.
Pierderi ale dinților. Afecțiunile gingivale netratate pot duce la pierderi ale dinților.
Stomatite cauzate de purtarea protezei dentare. Protezele dentare care nu se mai potrivesc corect în cavitatea orală, o igienă dentară precară sau infecții cu Candida Albicans la nivelul gurii pot provoca inflamații ale țesuturilor cavității bucale.
Majoritatea acestor probleme pot fi ținute sub control dacă pacientul întreține o igienă dentară riguroasă. Chiar și pentru cei cu artroze, este important efortul de curățare a dinților de cel puțin două ori pe zi utilizând pasta de dinți, periuța de dinți și ața dentară. De asemenea, foarte importante sunt vizitele regulate la cabinetul stomatologic.
Când este recomandat ca pacientul în vârstă să îl viziteze pe medicul stomatolog? Frecvența vizitelor la cabinetul stomatologic va fi impusă de medicul dentist, însă pacientului în vârstă îi este recomandată programarea pentru consult stomatologic imediat ce observă sau simte anumite modificări, cum ar fi:
- Diverse modificări la nivelul cavității orale
- Apariția sensibilității dentare la unul sau mai mulți dinți
- Dinți care au început să se miște
- Diminuarea simțului gustului, dificultăți în masticație sau deglutiție (înghițirea hranei)
- Apariția unui disconfort, a durerii, a umflăturilor sau sângerărilor la nivelul cavității orale
- Apariția uneia sau a mai multor protuberanțe în cavitatea orală
- Proteza dentară nu se mai potrivește corect în cavitatea orală
Este important să vă programați la medicul stomatolog imediat ce observați că ceva s-a modificat la nivelul cavității dumneavoastră orale. Medicul vă va consulta și va stabili dacă modificările pe care le-ați constatat se datorează instalării unor afecțiuni, necesității unei proteze dentare noi sau sunt normale în situația dumneavoastră. Oricare ar fi cazul, descoperirea din timp a unor posibile afecțiuni îi va permite medicului stomatolog să stabilească un plan de tratament pentru acestea, iar dumneavoastră veți evita disconfortul și neplăcerile la care puteți ajunge în cazul netratării lor la timp.
Vârsta înaintată este o perioadă a înțelepciunii. Chiar dacă, odată cu aceasta pot apărea diverse afecțiuni, este important să știm că în zilele noastre știința medicală a avansat mult, punând la dispoziția pacienților un număr mare de tratamente care pot asigura o viață liniștită.
Informațiile conținute în acest articol au scop informațional/educațional general și nu oferă sfaturi medicale individuale. Acest material nu trebuie să înlocuiască sfatul medical profesionist și nu este un substitut pentru diagnostic sau tratament. Nu ignorați sfatul medical profesionist în luarea oricărei decizii ce privește sănătatea dumneavoastră. Dacă aveți o problemă medicală specifică trebuie să consultați un medic specialist. Etichete: afecțiuni gingivale, ața dentară, cabinet stomatologic, Candida Albicans, cavitatea bucală, cavitatea orală, consult stomatologic, dentina, dinte, dinți, gingii, igiena dentară, medic, medic dentist, medic stomatolog, pasta de dinți, periuța de dinți, pierderea dinților, proteze dentare, sănătate dentară, smalțul dinților, stomatolog